Image Map

Nicodim Munteanu
Patriarh al României
primul director al seminarului

Sfaturile Sfinților

Manifestările cultural-educaţionale dedicate Sfinţilor Trei Ierarhi au debutat în Arhiepiscopia Dunării de Jos la Seminarul Teologic „Sfântul Apostol Andrei“ din Galaţi. Aici a fost organizat Simpozionul interliceal „Tainele Sfintei Spovedanii si Sfintei Împărtășanii la Sf. Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur“.

Evenimentul, aflat la cea de a treia ediţie, a reunit în sala de conferinţe a şcolii seminariale gălăţene tineri și tinere de la prestigioase licee din municipiu, precum: Colegiul Național „Costache Negri“, Colegiul Național „Mihail Kogălniceanu“, Liceul de Artă „Dimitrie Cuclin“ şi, bineînţeles, Seminarul Teologic „Sf. Apostol Andrei“.

Dezbaterile au fost prezidate de către Chiriarhul Dunării de Jos, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian care a evidenţiat, în special, problemele, frământările cu care Sfinţii Trei Ierarhi s-au confruntat în perioada tinereţii lor, frământări care se regăsesc şi în viaţa sau preocupările tinerilor de astăzi.

Au fost prezentate referate la temă, iar la final, Înaltpreasfinţia Sa a invitat pe cei prezenţi la un dialog - cateheză din care tinerii prezenţi au cules „mierea duhovnicească“ atât de necesară sufletului care-L caută pe Dumnezeu.

La final, Chiriarhul Dunării de Jos a felicitat pe toţi cei prezenţi oferindu-le diplome de participare, volumele „Tradiţia în familie şi şcoală, provocările modernismului“ şi „Tânărul creştin, mărturisitor al puterii de vindecare sufletească şi trupească prin Taina Sfântului Maslu”, apărute la Editura Arhiepiscopiei Dunării de Jos, revista eparhială „Călăuza ortodoxă“, cu suplimentul „Axios“ şi cărţi de rugăciuni pentru tineri.

La ceas de seară, profesorii și elevii seminariști au participat la slujba Privegherii în capela Seminarului, oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Casian.

Pr. Călin Toderiţă

Tradiție

În data de 14 noiembrie 1864, prin Decretul domnesc al domnitorului Alexandru Ioan Cuza, şcoala duhovnicească a Consistoriului Eparhial de la Ismail, înfiinţată în 1857, este ridicată la rangul de Seminar teologic

IPS Arhiepiscop Casian

Capela seminarului | istoric

Revista seminarului

Sinaxar