Image Map

Nicodim Munteanu
Patriarh al României
primul director al seminarului

Sfaturile Sfinților

În data de 15 septembrie a.c. la Seminarul Teologic „Sfântul Apostol Andrei“ din Galaţi a avut loc deschiderea solemnă a cursurilor pentru noul an şcolar 2014-2015.

Evenimentul a debutat cu săvârşirea Sfintei Liturghii în capela seminarului de către Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi – membri ai corpului profesoral seminarial.

La Sfânta Liturghie au participat toţi cei 277 elevi înscrişi, împreună cu părinţii lor. De asemenea, au fost prezenţi elevii din cele trei clase ale ciclului primar, majoritatea acestora fiind împărtăşiţi cu Sfintele Taine.

După programul liturgic din capelă, Chiriarhul Dunării de Jos a binecuvântat şi dialogat cu micii elevi din clasele primare, cu profesorii şi cu tinerii elevi seminarişti şi părinţii lor, după care  a vizitat sălile de curs, sufrageria şi sediul administrativ.

Seminarul Teologic „Sfântul Apostol Andrei“ din Galaţi funcţionează cu două secţii: pastorală şi patrimoniu-cultural, unde, în 8 clase sunt înscrişi  un număr de 219 elevi, cu 26 de profesori, dintre care 10 sunt titulari.

La ciclul primar (clasele pregătitoare, I-a şi a III-a) sunt înscrişi 58 de elevi.

Tradiție

În data de 14 noiembrie 1864, prin Decretul domnesc al domnitorului Alexandru Ioan Cuza, şcoala duhovnicească a Consistoriului Eparhial de la Ismail, înfiinţată în 1857, este ridicată la rangul de Seminar teologic

IPS Arhiepiscop Casian

Capela seminarului | istoric

Revista seminarului

Sinaxar