Arhimandritul Visarion Puiu (14 iunie 1909 - 31 septembrie 1918), urmeaza la conducerea scolii arhimandritului Nicodim Munteanu. In timpul lui s-au asezat temeinic temeliile Seminarului reinfiintat. Nascut la Pascani (27 februarie 1879), Victor Puiu absolva studiile teologice medii la seminariile din Roman si Iasi (1900), Facultatea de Teologie din Bucuresti (1904) si Academia Duhovniceasca de la Kiev (1908). In 1905 este tuns in monahism, dupa care slujeste ca ierodiacon la catedralele episcopale din Roman si Galati. Este hirotonit intru ieromonah si hirotesit in protosinghel si arhimandrit de episcopul Pimen Georgescu al Dunarii de Jos (5 octombrie 1908), apoi numit aici arhimandrit de scaun.

Prin Decretul Regal nr. 1560/1909 din 4 mai 1909 este numit director al Seminarului de la Galati. La 14 iunie este instalat ca director de economul Ludovic Cosma, revizor eclesiatic si delegat eparhial si prof. Grigore Gutu, director al Liceului „Vasile Alecsandri“ si delegat al Ministerului Cultelor. Decretul arata cum  “…s-a   numit, pe ziua de 1 aprilie anul current, preacuviosul arhimandrit Visarion Puiu in postul de director al acelui seminar, in locul preacuviosului arhimandrit Nicodim Munteanu, demisionat”

Inca din primele zile porneste la reorganizarea scolii. Cere ministerului doua posturi de pedagog sau „veghetor de ordine“, pledand astfel: „Nu e de ajuns sa se arunce samanta intr un ogor; ea are nevoie de ploaie, de caldura, de lumina si mai ales de bratele unor lucratori priceputi; (...) Totusi, nu e de ajuns infiintarea unui seminar, fara elementele trebuitoare menirei sale spirituale. Pedagogia are egala proportie intre instructie si educatie. Pentru implinirea celei dintai, seminarele au elemente suficiente in profesori; pentru educatie insa nu au decat prea putine (...) De aici avem, apoi, lipsa de formare si de cuvant sufletesc pentru apostolatul crestin in preotii nostri, in genere...“. Una dintre cele mai importante realizari ale sale o constituie inchegarea, in scurt timp, a unui reprezentativ corp profesoral ajutat de patru pedagogi: ierodiaconul Melchisedec Dumitriu (seminarist), Ioan Georgescu  Aurel Constantinescu, Virgil Herda (toti trei teologi, veniti de la Cernauti) si doi spirituali. 24 de profesori si pedagogi trudeau pentru cei 110 elevi, cati erau inscrisi in anul scolar 1910-1911!

A doua problema, esentiala, cu care s-a confruntat arhimandritul Visarion ca director a fost cea legata de cladirea scolii. Seminarul nu avea un local propriu, ci functiona, cu chirie, in doua cladiri; prima apartinea Creditului Financiar Urban din Bucuresti, iar cealalta, procurorului C. Sarateanu, ambele aflate in str. Mihai Bravu Din cauza ca aceste cladiri nu ofereau conditii bune pentru procesul de invatamant, directorul face nenumarate demersuri la Ministerul Instructiunii si al Cultelor din acel timp, cerand fonduri pentru construirea unui local propriu al Seminarului; propune chiar doua terenuri, posibile locatii pentru cladirea mult-visata . Pentru sustinerea acestei nobile cauze, atrage, ca aliat important, si pe primarul de atunci al Galatilor, Pandeli Petrovici, care era profesor si putea intelege semnificatia cererii si implicatiile acesteia pentru viitorul scolii seminariale galatene.  Demersurile au dat rezultate partiale, intrucat reuseste sa primeasca terenul, pe care se construieste ulterior cladirea actuala a seminarului. In 1910 stim ca se semna un contract cu Teodor Demetrescu, care inchiria seminarului o casa cu toate utilitatile, pentru internat, aflata  in str. Mihai Bravu, nr. 19, colt cu str. Vulturului, cu niste conditii excelente de cazare: casa avea camerele foarte elegante, cu tapet si parchet, cu un parc bogat si bine ingrijit in jur si cu toate utilitatile. In 1917, Seminarul functiona in cinci imobile, toate pe str. Mihai Bravu: cele doua amintite mai sus, situate la nr. 46si 48, cel de la nr. 11, apartinand lui Jean Anastasiu si cel de la nr. 15, proprietatea d-nei J. D' aujourd' hui.

A treia dimensiune a slujirii sale ca director a fost deosebita sa grija pentru elevi. Desi scoala porneste cu o grupa mica (in anul scolar 1908 1909 fusesera doar 55 inscrisi), acest lucru nu il impiedica sa imprime un standart de exigenta maxima: absolvisera doar 40, dintre care 25 de bursieri. La finele anului scolar 1910-1911, raporta Episcopiei ca din cei 160 de elevi inscrisi, 96 erau bursieri, 64-solventi, iar 37 ramasesera corigenti sau repetenti. Elevii care obtineau media generala peste 7,50 erau declarati bursieri. Cei care se situau sub aceast plafon erau solventi; acestia plateau cazarea si masa. Deoarece elevii proveneau din judete diferite (Covurlui, Putna, Constanta, Tulcea, Braila, Tecuci, Vaslui, Roman, Neamt, Suceava, Bacau, Dolj, Teleorman, Falciu, Ramnicu-Sarat) si unii erau foarte saraci, directiunea, prin regulamentul acordarii burselor, cauta sa i ajute. Solventii saraci, dar care reuseau medii aproape de acest plafon, daca prezentau „certificat de pauperitate“, eliberat de Primaria localitatii in care domiciliau, puteau ocupa din locurile pe care le pierdeau unii bursieri. Astfel se crea emulatie intre elevi, iar nivelul lor, la studiu, crestea. Acceptarea numai a unor tineri cu vocatie, de calitate intelectuala si morala era strategia directorului de atragere catre seminar a cat mai multi candidati  care sa fie bine scoliti si trimisi inapoi, sa lucreze in ogorul Bisericii stramosesti. Astfel s ar fi atins „scopul de capetenie al seminarelor (...): formarea unor preoti buni pentru apostolat“. In acest sens, el propunea episcopului Pimen „sa aduca in seminar fara examen de admitere, doar cu medie peste 8,00, tineri absolventi de curs primar, nascuti in Delta, romani, pentru ca trei ani dupa absolvire sa fie hirotoniti pentru Delta si sa fie si invatatori in satele de acolo“. Este ilustrativa, in acest sens, situatia cand, dintr-o exigenta si o demnitate proprii caracterului sau, in conditiile unei acute crize de candidati, refuza sa primeasca la seminarul galatean cativa elevi exmatriculati din alte seminare.

Totodata, directorul Puiu a cautat mereu sa imbunatateasca oferta scolii, pentru elevii ei. Trimite la minister memorii si propuneri pertinente, in vederea modificarii “Regulamentului pentru numirea profesorilor de stiinte religioase de la seminarii” si a “Regulamentului seminariilor teologice”, prin care sa se ceara profesorilor aprofundarea domeniului de predare, specializare continua, redactarea unor studii si articole in domeniu, pentru inchegarea unei opere stiintifice personale, toate, finalmente, pentru binele elevilor.  Se ingrijeste constant de sanatatea elevilor, chemand in scoala medici de calitate, organizeaza excursii, implica seminaristii in conferintele care se tineau la sediul Societatii “Solidaritatea” a clerului.

Un element care il defineste pe arhimandritul Visarion Puiu este grija sa pentru a impune elevilor seminaristi o tinuta eleganta. Pentru aceasta, ceruse mai intai sugestii ministerului, dar in lipsa unui raspuns la timp, arata ca uniforma seminaristului de la Galati trebuie sa imite modelul celeia de la “Seminarul Veniamin din Iasi, simpla, demna si binepotrivita elevilor seminaristi” .  Cele 110 costume, comandate la acelasi croitor   Nahmanovici   erau „de doc sau de in, dupa modelul pastrat la directiunea Seminarului, bine croite si lucrate cu ingrijire. Tunicele, avand la guler betite (petlite - ?) de catifea visinie, cu initialele scoalei «S.(eminarul) G.(alati)», brodate cu fir“.

Problema dificila a lipsei manualelor teologice s-a rezolvat partial prin propunerea pentru elevi a nu mai putin de 26 de autori si titluri aprobate de minister. Dintre acestea, notam: I. Mihalcescu, Ec. I. Raiculescu („Dogmele religiei crestine“), Moise N. Pacu („Explicarea Evangheliei“, „Morala crestina“), N. Dobrescu („Istoria B.O.R.“), ec. C. Ionescu („Istoria Noului si Vechiului Testament“).

Si o a doua propunere, menita a ridica nivelul duhovnicesc al elevilor,  era sa se primeasca anual 4-5 monahi absolventi de curs primar pentru trei ani, pentru „a forma elemente luminate pentru conducerea manastirilor noastre (...) si sa poata fi intrebuintati, dupa patru ani de studiu, ca misionari indeosebi  printre sectele religioase din Dobrogea (...), pentru reorganizarea manastirilor, pentru predicarea Ortodoxiei si suplinirea parohiilor vacante“. La un moment dat, printre elevi se aflau si 15 monahi, raspanditi in clasele II   V, provenind de la manastirile Neamt (4), Cocos (6), Secu (2), Horaita (2) si Rasca (1). In legatura cu acesti frati si monahi, documentele pastreaza o situatie inedita, in fata careia a fost pus arhimandritul Visarion Puiu si pe care a rezolvat o ingenios. Tine de anecdotica istoriei seminarului. Procesul-verbal intocmit atunci consemneaza: „Subsemnatul, Director al Seminarului din Galati, arat ca, elevilor monahi: Ieromonah Ioachim Popescu cl. III, Ierodiaconii Dimitriu Melchisedec si Neofit Codleanu, fratii Chirila Ioan, Busuioc Ioan, Diaconu Ioan si Patracescu Gheorghe cl. II,   si fratii Dima Gheorghe, Litescu Ioan, Laiu Ioan si Parcalabu Ioan din cl. I, nu li s au dat note la gimnastica in anul scolar corent, intrucat varsta si haina lor nu-i fac potriviti pentru jocurile si exercitiile gimnastice ale celorlalti elev;   de aceia am crezut mai nimerit a intrebuinta orele de gimnastica la lucrul gradinei din curtea seminarului, fiind si aceasta o gimnastica si pentru ei cu totul potrivita. Drept pentru care s-a incheiat prezentul proces-verbal “.

In anul 1925, la 1 octombrie, s-a infiintat Seminarul Monahal de la Manastirea Neamt. Cu aceasta data, toti elevii monahi sunt transferati la Neamt.  Dar viziunea de a da manastirilor monahi luminati, dorinta de a-i scoli, l-au pus pe directorul - arhimandrit in conflict cu mitropolitul Pimen la Moldovei, care l-a acuzat ca ar fi luat in aceasta scoala, fara stirea sa, cinci vietuitori ai manastirilor Neamt si Secu. Argumentele aduse episcopului Nifon si mitropolitului Pimen sunt acceptate partial, iar situatia va crea criza dintre el si eparhiotul Dunarii de Jos, care va si determina plecarea sa din aceasta functie.

Toate aceste strategii si jertfe au dat insa roade. Cifra de scolarizare este ilustrativa, aratand o crestere dinamica: dupa patru ani de la infiintare, la inceputul anului scolar 1912-1913 scoala avea peste 250 de elevi, cu tendinte de a ajunge spre 350, in 1913. Numai ca timpurile erau protivnice. Bulversarea societatiii romanesti, generata de Primul Razboi Mondial provoaca mari deservicii ritmului si ordinii din seminar, abia dobandite. Elevii se risipesc, in parte. Unii dintre ei, din clasele a VI a si a VII a, au fost folositi ca agenti sanitari in comunele din judetul Covurlui, in serviciul Crucii Rosii; alti elevi au fost chiar angajati in spitalele de raniti. . In acest rastimp, localul seminarului   imobilele de pe str. Mihai Bravu nr. 22, 46 si 48 au servit, pe rand, ca spital pentru ranitii armatei romane. Au fost instalate aici 100 de paturi, in perioada 3 septembrie - 20 decembrie 1916, birouri ale Comisariatului Guvernului Roman de pe langa Armata Rusa de la Dunare, birouri pentru diferite servicii (de aprovizionare, telegrafie, pentru „Politia calareata“). Aici s-au adapostit, temporar, soldatii Corpului IV Siberian si au fost gazduiti cateva zile 100 de elevi refugiati.  In ziua de 16 iulie 1916, regina vine la Galati si imparte daruri ranitilor; la aceasta actiune caritabila participa si directorul Seminarului si un grup de elevi. Seminarul a functionat, cu greu, fara intrerupere, desi acele cantonamente au adus grave stricaciuni imobilelor scolii, pentru care directorul face demersuri, spre a le repara.

Cu aceste preafrumoase si vrednice de mentionat fapte, arhimandritul Visarion Puiu isi incheie cu onoare slujirea ca director al Seminarului „Sf. Andrei“ (1 septembrie 1918), trecand la directiunea Seminarului din Chisinau, fiind apoi exarh al manastirilor din Basarabia, episcop de Arges si de Hotin, apoi Mitropolit al Bucovinei (1935-1940) si al Transnistriei (1942-1943). Isi sfarseste viata in exil (Franta, 10 august 1964), condamnat la moarte in tara sa, de catre autoritatile comuniste ale  vremii. Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane l-a reasezat in locul sau de cinste, in sedinta sa din 25 septembrie 1990. Lasamintele sale – opera livresca si, mai ales opera ctitoririlor sale in oameni – ii mentin vii chipul si lucrarea,  in constiinta posteritatii.

sursa: Seminarul Teologic Sf. Ap. Andrei - Scoala a apostolatului la Dunarea de Jos - Pr. drd. Lucian Petroaia; Pr. Eugen Dragoi; Pr. Prof. Costel Bulgaru