Parintele Belizarie Popescu s-a nascut la 5 septembrie 1871 in satul Cioara Doicesti  (astazi com. Lanurile) judetul Braila. Intre anii 1887-1891, a urmat 4 clase la Seminarul Teologic din Galati. A fost hirotonit preot in iunie 1897 pe seama parohiei Potur (Panduru, comuna Baia), judetul Tulcea. De la 22 octombrie 1908 s-a transferat la parohia Engimahale, judetul Constanta. Intre realizarile sale gospodaresti, la loc de frunte se situeaza pictarea bisericii parohiale, in anul 1912 (pictor Toma Vintilescu). Cu ocazia unei inspectii facute de protopopul Toma Protopopescu la inceputul anului 1911, i se aduceau multumiri preotului Belizarie pentru ”deosebita grija ce arata la Infrumusetarea sfantului lacas”.

Episcopia Dunarii de Jos comunica la 17 aprilie 1915 Ministerului de razboi faptul ca in locul preotului Constantin Palade (In varsta de 86 de ani) a fost recomandat, in calitate de confesor pe langa Regimentul 34 Infanterie – garnizoana Constanta – preotul Belizarie Popescu de la parohia Engimahale, judetul Constanta, ”care Indeplineste toate conditiunile. Acest preot a fost sergent major in armata, are varsta de 43 de ani, cuvanteaza foarte frumos si cu caldura si este sanatos”.

La 26 iulie 1916 a fost concentrat la Regimentul 34 Infanterie, plecand ca insotitor al trupei in ziua de 8 august. Pe front a dat dovada de neasemuit curaj si jertfelnicie. Iata zguduitoare relatare a unui tovaras de lupta, asupra sfarsitului sau: L-am vazut trecand podul la Oltenita, In fruntea regimentului cu crucea In mana. Mi-a suras; poate ultimul suras din viata lui. Era ziua de marti, 25 septembrie. Luptele erau In toi. Mi-a strigat: ”La revedere!”. Va fi poate revederea in alta parte, nu aici. A venit dezastrul. Dupa retragerea dureroasa de la Turtucaia, m-am interesat de soarta lui. A fost vazut in clipe eroice. Cand armata noastra parasea pozitiunile din transee, decimata de focul dusman, el, preotul Belizarie, intr-un dor nespus de a imbarbata soldatii, cu epitrahilul in gat, s-a asezat intr-o ”masca”, alaturi de ordonanta sa si luand o arma si o traista cu cartuse, a tras 80 de incarcatoare. Nemaiavand a trebuit sa se retraga spre Dunare si a luat drumul spre Silistra. Aici a fost vazut din nou in genunchi, cu epitrahilul de gat, sub un mal, ferit de gloante. Facea rugaciuni. I s-a strigat de cei ce se retrageau: ”Hai parinte!”. A facut semn cu mana, ceea ce arata: ”Plecati! Eu raman la postul meu!”. De acolo nimeni nu l-a mai vazut. Asa a pierit eroul preot Belizarie Popescu pentru tara sa, pe care si-a iubit-o mult, dandu-si viata. (In amintirea unui erou in ”Tomisul”, nr. 3, iunie 1925, p. 96)

Sotia sa, Ioana, cu durere in suflet se adresa episcopului Nifon Niculescu, pentru a reglementa obtinerea unui stipendiu, informandu-l totodata ca sotul sau fusese dat ca disparut in ”lista de pierderi nr. 92 din 23 noiembrie 1916 a Marelui Cartier General”.
Fostii enoriasi i-au recinstit memoria la 31 mai 1925, prin oficierea unui parastas, cu care ocazie au asezat in biserica din Mereni o placa comemorativa, avand gravata urmatoarea inscriptie: In amintirea pr. Belizarie Popescu, mort in razboi la Turtucaia, 1916. Prietenii sai.

Sursa: Pr. Eugen Dragoi – Ierarhi si preoti de seama la Dunarea de Jos (1864-1989)