Prima săptămână a Postului Mare pentru seminariștii gălățeni
În prima săptămână a Postului Mare, elevii Seminarului Teologic Ortodox ,,Sfântul Andrei“ din Galați au participat la un intens program liturgic.
În primele patru zile, după săvârșirea slujbelor Miezonopticii, Ceasurilor și Utreniei, aceștia au susținut cântarea corală la slujba Canonului Sfântului Andrei Criteanul, atât la Catedrala Arhiepiscopală, cât și la Capela Seminarului andreian.
Joi, 21 martie, a fost săvârșită Sfânta Liturghie a Sf. Grigorie Dialogul de p.c. pr. Gabriel-Ioan Pelin – spiritual și pc. pr. Valentin Barbu – pedagog, urmată de Taina Sfântului Maslu cu prezența ppcc. preoți din cercul 4 Misionar, al Protoieriei Galați.
Vineri, 22 martie, elevii din clasele terminale au mers la Spitalul Clinic Județean de Urgență ,,Sfântul Ap. Andrei“ din municipiul Galați unde a fost săvârșit Taina Sfântului Maslu și a Aghesmei mici. La orele prânzului, în capela Seminarului, sfintele moaște a patru Sfinți Tămăduitori, Sfântul Ierarh Nectarie, Sfântul Mucenic Pantelimon, Sfântul Cuvios Efrem cel Nou și Sfântul Luca al Crimeii, au fost aduse spre închinare de Înaltpreasfintul Părinte Casian.
În aceeași zi, la ora 1500 tinerii seminariști au participat la Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfințite, săvârșită în Catedrala arhiepiscopală, de Înaltpreasfințitul Părinte Casian, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, unde cei care s-au mărturisit preoților duhovnici de la Seminar s-au împărtășit cu Sfintele și de viață făcătoarele Taine.
Duminică, după Sfânta Liturghie, a avut loc la Muzeul Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos, în prezența și cu binecuvântarea Ierarhului locului, vernisarea celei de-a XXIV-a ediții a expoziţiei de icoane pe lemn și sticlă, realizate de seminariștii de la secția patrimoniu cultural, alături de alți tineri de la Liceele de Arte din Galaţi şi Brăila, studenţi ai Facultăţii de Arte şi ai Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie din Galaţi, copiii din cadrul Centrelor parohiale pentru tineret de la parohiile Barcea Nouă şi Lieşti şi de la Palatul copiilor din Galaţi, Brăila şi Tecuci.