Examen pentru certificarea competenţelor profesionale la Seminarul Teologic „Sf. Ap. Andrei“ din Galaţi

În perioada 27-28 mai a.c. la Seminarul Teologic „Sfântul Apostol Andrei“ din Galaţi s-a desfăşurat examenul pentru certificarea competenţelor profesionale, nivelul III.

Acesta a debutat în Capela Seminarului gălăţean prin oficierea Sfintei Liturghii, la care au participat atât elevii seminarişti din anul terminal, cât şi elevii candidaţi pentru admiterea în şcoala seminarială şi părinţii lor.

La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinţitul Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos a săvârşit o slujbă de mulţumire pentru toţi tinerii seminarişti.

Pe parcursul celor două zile, fiecare absolvent a prezentat  şi susţinut, în faţa comisiei, proiectul elaborat pentru examenul de atestat profesional, dar şi probe practice, ce au constat în executarea cântărilor psaltice din programa analitică, prezentarea câte unui plan de cateheză şi omilie tematică sau exegetică, precum şi descrierea rânduielilor sfintelor sluijbe şi simbolistica lor.

Un moment important în desfăşurarea probei practice de astăzi, l-a constituit sfinţirea, de către Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a picturii realizate de absolvenţii clasei a XII-a Patrimoniu în sala lor de studiu. „Examenul de competenţe pentru clasa de patrimoniu spiritual şi cultural – a subliniat Înaltpreasfinţia Sa – arată legătura dintre educaţia creştină prin artă sacră, apoi aplicarea cunoştinţelor în cadrul unui atelier de lucru – dreapta credinţă transferată în chipul Mântuitorului, al Maicii Domnului şi în chipurile sfinţilor – iar tot ceea ce au lucrat ei devine, în interiorul şcolii, un paraclis deodată pentru patrimoniu, pentru arta sacră şi pentru icoana, nu numai din sufletul, ci şi din priceperea tinerilor pictori şi artişti ai Seminarului “Sfântul Apostol Andrei“.

La examen au participat 36 de elevi din cadrul Secţiilor Pastorală şi Patrimoniu, care au făcut dovada cunoştinţelor acumulate în cei 4 ani de studiu.