Mobilitate în Galați, România 29 septembrie – 3 octombrie 2025

A patra mobilitate din cadrul proiectului „Greener2gether” s-a desfășurat în perioada 29 septembrie – 3 octombrie 2025, în Galați, România, gazda fiind SEMINARUL TEOLOGIC ORTODOX „SF. ANDREI”. Tema acestei întâlniri a fost „Reduce–Reuse–Recycle to protect your future world”, iar programul a îmbinat activități educaționale, vizite de studiu și ateliere practice menite să consolideze comportamentele responsabile față de mediu. Mobilitatea a debutat cu ceremonia oficială de deschidere, activități de cunoaștere și orientare în școală, urmate de explorarea orașului și a zonei Dunării, oferind elevilor un prim contact cu specificul cultural și natural al regiunii

Pe parcursul săptămânii, delegațiile din cele patru țări au participat la vizite tematice și prelegeri universitare privind utilizarea materialelor reciclate, precum asfaltul realizat din plastic reciclat și producerea săpunului din uleiuri uzate. Elevii au vizitat centrul de sortare și compostare Ecosal, o fabrică de lumânări care utilizează ceară reciclată, precum și expoziții de obiecte artistice realizate din metal și componente electronice recuperate. O experiență deosebită a fost excursia în Rezervația Biosferei Delta Dunării, unde participanții au realizat teste de apă și au analizat calitatea aerului și nivelul de zgomot, înțelegând direct impactul activităților umane asupra ecosistemelor fragile.

Programul a inclus, de asemenea, vizite la Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație Bujoru, la un sistem integrat de management al deșeurilor, la sere de agricultură tradițională și la Grădina Botanică din Galați, completate de ateliere practice în cadrul cărora elevii au creat obiecte artistice din materiale reciclate și au participat la prezentări și jocuri interactive despre principiile „Reduce–Reuse–Recycle”. Mobilitatea din România a demonstrat că educația ecologică poate fi integrată armonios într-un context intercultural, oferind elevilor experiențe concrete prin care au înțeles că protejarea mediului presupune implicare activă, responsabilitate și cooperare internațională.