Cursuri teologice şi metodice pentru profesorii de la Seminarul Teologic „Sf. Apostol Andrei“ din Galaţi

Sectorul cultural-învăţământ şi activităţi cu tineretul din cadrul Arhiepiscopiei Dunării de Jos organizează în perioada 10 – 11 septembrie a.c. un program de cursuri teologice şi metodice pentru profesorii de la Seminarul Teologic „Sfântul Apostol Andrei“ din Galaţi.

Evenimentul este găzduit de Aşezământul Eparhial „Sfântul Vasile cel Mare“ din Galaţi în Capela căruia, în cursul acestei dimineţi a fost săvârşită Sfânta Liturghie. La slujba oficiată de ppcc. profesori ai Seminarului gălăţean a  asistat şi Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian Crăciun al Dunării de Jos, împreună cu copiii, maicile şi personalul laic deservent ai acestei instituţii.

La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinţia Sa, împreună cu părinţii profesori invitaţi au vizitat sălile de curs, cantina şi biblioteca Aşezământului, după care Chiriarhul Dunării de Jos a prezidat lucrările propriu-zise.

În cadrul acestora, pc pr. director Costel Bulgaru a prezentat activitatea Seminarului Teologic din anul şcolar precedent, iar pc. cosilier pentru învăţământ şi activităţi cu tineretul, pr. Lucian Petroaia a abordat tema de reflecţie intitulată „Seminarul Teologic, şcoală a Bisericii, între Arhiepiscopia Dunării de Jos, Inspectoratul şcolar şi societatea actuală“.

De asemenea, au fost analizate diferite aspecte privind atât prestaţia teologică,  slujirea şi ţinuta liturgică a preoţilor din învăţământul seminarial, cât şi familia acestora, ca model pentru tinerii teologi.