Final de an şcolar la Seminarul Teologic „Sf. Apostol Andrei“ din Galaţi

În data de 19 iunie 2014, a avut loc festivitatea de premiere şi serbarea de sfârşit de an şcolar a elevilor Seminarului Teologic „Sfântul Apostol Andrei“ din Galaţi, dar şi cursul festiv la finalizarea studiilor organizat de către absolvenţii promoţiei 2014 din cadrul Departamentului Teologic al Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie – Galaţi.

Programul a debutat cu săvârşirea Sfintei Liturghii în capela seminarului andreian de către un sobor format din părinţi profesori, în prezenţa Chiriarhului Dunării de Jos, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian.

Au participat elevii seminarişti şi părinţii lor, tinerii studenţi şi masteranzi teologi, precum şi cadrele didactice ale acestor instituţii de învăţământ.

De asemenea, la Sfânta Liturghie au fost prezenţi şi elevii claselor pregătitoare şi a II-a, găzduite de Seminarul Teologic „Sf. Ap. Andrei“, care,la final, au intrat într-un scurt dialog-cateheză cu ierarhul locului.

Teatrul Muzical „Nae Leonard“ din Galaţi a fost gazda serbării de sfârşit de an seminarial, la care a participat şi Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos.

În cadrul programului, corurile reunite ale elevilor seminarişti au interpretat piese din repertoriul clasic de muzică bisericească psaltică şi corală, precum şi piese populare.

În încheiere, elevii claselor pregătitoare şi a II-a, au prezentat programul artistic intitulat „Clopoţelul de vacanţă“, Înaltpreasfinţia Sa binecuvântându-i şi premiindu-i pe fiecare dintre ei.

La finalul manifestării, chiriarhul locului a binecuvântat elevii seminarişti şi profesorii acestora pentru frumoasele roade ale activităţii din anul şcolar 2013-2014 şi a oferit celor mai buni dintre elevi cuvenitele diplome şi premii constând în cărţi de zidire sufletească.

Cursul festiv al absolvenţilor de teologie didactică şi teologie asistenţă socială, precum şi a masteranzilor, s-a desfăşurat  în Aula  „Melchisedec Ştefănescu” a Facultăţii de Istorie, Filozofie şi Teologie din Galaţi.

Festivitatea de absolvire a fost deschisă de către Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, după care profesorii şi absolvenţii au rostit scurte alocuţiuni adecvate momentului festiv al absolvirii cursurilor de licenţă şi masterat.

La final au fost oferite diplome.

Anul acesta au absolvit 45 de studenţi şi 27 de masteranzi.