Întâlniri duhovnicești cu preoți implicați în responsabilități medicale din Eparhia Dunării de Jos
În ziua de vineri, 29 martie 2024, după Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfințite, săvârșită de pr. Ionuț Ștefan, elevii clasei a X-a, secția Pastorală, au avut bucuria de a primi în mijlocul lor pe preotul Mihai Ilie, slujitor la Biserica cu hramul Sfântul Nicolae, din satul Brătulești, comuna Corod și medic specialist secția interne la Spitalul Orășenesc Târgu Bujor și pe doamna preoteasă Lăcrămioara Ilie, medic pediatru în cadrul aceleiași instituții medicale.
Întâlnirea de astăzi, cu tema „Dumnezeu îi cercetează și tămăduiește pe cei bolnav“ se înscrie într-un program mai amplu de întâlniri duhovnicești, care se desfășoară în Postul Mare, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Dr. Casian Crăciun, Arhiepiscopul Dunării de Jos și care își propune să abordeze teme specifice anului 2024 – „Anul omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor“ și „Anul comemorativ al tuturor Sfinților Tămăduitori fără de arginți“.
Tema propusă i-a captivat pe tinerii seminariști care au adresat întrebări legate de misiunea de astăzi a preotului-medic în spital, parohie și familie. Preotul Mihai Ilie a oferit daruri elevilor și le-a propus o vizită în Parohia unde slujește din anul 1998 și unde a ridicat un centru filantropic, elevii din sat desfășurând diverse activități educativ-culturale dar și social filantropice.